Herman Hesse – Narcis si Gura-de-Aur. Sunt multe ganduri care imi vin in minte acum, dupa ce am terminat de citit prima mea carte a autorului german. Auzisem numai cuvinte de lauda la adresa lui si, ca de obicei, am pornit la drum cu anumite asteptari, despre care e bine ca pot spune ca mi-au fost aproape in totalitate implinite.
Primul aspect care mi-a atras atentia a fost nu povestea, nu vreunul din personaje, ci frumusetea limbajului, asa cum aveam sa observ pe la jumatatea romanului, citind coperta patru, ca a spus si Thomas Mann. Cu siguranta este si meritul traducatorului, insa de multe ori mi l-am inchipuit pe autor zabovind ceasuri intregi asupra unei fraze.
Intreg romanul este construit pe antiteze, cum de altfel se anunta si din titlu. Narcis este dascal la manastirea Mariabronn, in Germania medievala, desi este prea tanar si de abia si-a inceput noviciatul, nefiind nici macar hirotonisit; insa din cauza “darurilor sale deosebite”, a “elinei elegante”, a “purtarii impecabil de cavaleresti” si “privirii linistite si patrunzatoare, de cugetator” este privilegiat. Gura-de-Aur este adus de tatal sau la manastire pentru a isi inchina viata studiului si lui Dumnezeu. Acesta din urma nu stie insa ca nu aceasta este chemarea lui, lucru pe care il va afla cu ajutorul lui Narcis.
O alta antiteza pe care o scoate in evidenta Hesse este cea dintre figurile materna si paterna. Mama lui Gura-de-Aur, o tiganca, dusese o viata pacatoasa, in ciuda straduintelor sotului ei, un om bogat, de a o aduce pe drumul cel bun. Dupa plecarea ei, tatal a facut tot posibilul sa reprime amintirea mamei din gandurile copilului, insuflandu-i dorinta de a ii “spala” pacatele acesteia prin stabilirea la manastire. Narcis, ganditorul, cel care il iubeste pe Dumnezeu, figura paterna si un foarte bun privitor in adancul sufletelor oamenilor, incearca sa il lumineze treptat pe Gura-de-Aur, legand totodata si o prietenie stransa cu el.
Rezultatul este ca Gura-de-Aur isi da seama ca viata la manastire nu este pentru el si timp de cativa ani duce o viata de drumet, avand nenumarate aventuri cu tot felul de femei, pe care ajunge sa le cunoasca foarte bine, folosindu-se si de avantajul unui fizic frumos si al cunostintelor de latina acumulate la manastire. Astfel, locuieste pentru un timp si in castelul unui conte, unde se indragosteste de fiica cea mare a acestuia, omoara un alt drumet, care vroia sa ii fure o moneda, ajunge in orasul de resedinta al episcopului, unde timp de 3 ani invata la mesterul Niklaus arta sculptatului, in care devine un maestru, este martor la epidemia de ciuma si la persecutia evreilor si are o aventura cu amanta unui conte puternic, care pune sa fie spanzurat. Norocul lui este ca este rascumparat de Narcis, acum abatele manastirii Mariabronn, cu care merge inapoi acolo.
Ultimele capitole prezinta discutiile pe indelete avute de cei doi prieteni, fiecare imbogatit cu multe experiente, fiecare incadrandu-se mai mult ca niciodata in tiparul caruia ii apartine: Narcis – ganditorul, rationalul, stabilul, iar Gura-de-Aur – artistul, amantul, drumetul. Discutiile acestea dau autorului ocazia de a isi prezenta ideile filosofice legate de religie, existenta, ratiune, mai mult decat pe intreg parcursul romanului.
Gura-de-Aur devine sculptorul manastirii, unde creeaza doua opere de o frumusete covarsitore. Spre sfarsit insa, sangele de pribeaga al mamei isi spune din nou cuvantul, iar de acum imbatranitul Gura-de-Aur intreprinde o ultima calatorie, care din pacate ii schimba cursul vietii.
Nemultumirea pe care o am fata de acest roman, se leaga, ca de obicei in cazul meu, de lipsa dialogului, care l-a facut oarecum greu de parcurs. Autorul povesteste, povesteste… scriind pagini intregi fara dialog. Probabil insa ca frumusetea limbajului este dobandita si prin aceasta tehnica; Hesse priveste incontinuu in sufletul lui Gura-de-Aur, dezvaluindu-l asa cum este el, fara ascunzisuri, fara inflorituri, procedand la fel si in cazul lui Narcis. Impleteste astfel doua povesti de viata, care arata ce inseamna sa iti urmezi chemarea, dar mai ales cat de important este sa o gasesti pe cea adevarata.
www.bookblog.ro
Actualmente citesc “Casa Buddenbrook” de Thomas Mann – o carte superba, cum altfel sunt toate cartile pe care le citesc. Thomas Mann are un stil formidabil de a prezenta personajele in toata splenoarea lor.
Ideea de baza a acestui roman este decaderea familei.
Sunt doua personaje care mi-au atras atentia in mod special : Antoine si Thomas.
M-a uimit cat de mult a renuntat Antoine la fericirea ei, acela de a se casatori cu doctorul Morten, si alege sa se casatoreasca cu negustorul Grunlich, deoarece era de rangul ei si ii putea oferi un anumit statut. Desi pana la urma se dovedeste a fi un escroc. Asa cum mereu se intampla , aparentele inseala.
Dupa moartea lui Buddenbrook, un tip deosebit de evlavios , sotia lui incearca sa ii pastreze cat mai vie amintirea, chiar ii uimeste pe ceilalti prin credinta ei .
Saptamana aceasta am terminat de citit ” Gradina otravurilor” de Cristiana Bajo , o carte superba care te tine cu sufletul la gura si te face sa constientizezi ca anumite evenimente ale vietii isi pun pregnant “amprenta” asupra ta si a deciziilor pe care le iei mai tarziu.
Ne aflam in Argentina coloniala de la inceputul secolului al XVIII-lea, intr-un mic oras de provincie, Cordoba del Tucumán.
Familia de nobili Bernal de Zuniga duce o viata asezata, iar fiica lor Sebastiana, de numai paisprezece ani, este frumoasa si supusa.Însa cadrul idilic reprezinta doar poarta de intrare in gradina otravurilor, un spatiu al razbunarii si al suferintei, in care moartea are chipul delicat al florilor.
Pornind de la structura clasica a basmului, in care tatal este temator si retras, mama se remarca prin frumusete si cruzime, iar fiica – victima a unei iubiri tainice si a urzelilor mamei trece prin incercari care de care mai atroce si mai nedrepte, romanul va amorsa o intriga moderna si insolita: tanara, de aceeasi varsta cu Julieta si sortita se pare sa-i impartaseasca destinul, refuza sa se lase infranta de aceste incercari si hotaraste sa-si faca singura dreptate.
Retrasa la manastire, Sebastiana isi va insusi stiinta botanicii si isi va face ucenicia intr-ale plantelor in gradina asezamantului,descoperind in plan te fragile, rizomi si radacini un eficient instrument de otravire.
Complex si surprinzator, romanul nu reprezinta numai o reconstituire documentata a unei epoci istorice si a unui spatiu geografic putin cunoscute, ci si o examinare in detaliu a celor mai obscure motivatii ale comportamentului uman.
Lectura placuta!
